““Poate ca aveam tendinta sa visez la dragostea ideala, dusa pana la confundarea cu celalalt, fara tensiuni, fara conflicte, fara deceptii. Descopar ca cearta nu duce neaparat la despartire. Zi de zi, de-a lungul acestor mii de kilometri, iertarea va deveni cel mai bun pansament cicatrizant. Nu trebuie niciodata sa-l uitam in farmacia noastra daca vrem sa mergem departe in doi. -E ciudat, dar nu ma simt nici rusinat, nici stanjenit ca imi descopar slabiciunile. Dimpotriva. Ma simt mai adevarat, imi spune Edouard, dupa cateva momente de tacere. -In orice caz, nu mai putem sa ascundem nimic unul de altul. Calatoria asta spulbera toate mastile. -Si iluziile odata cu ele... Cred ca nu mai ai aceeasi imagine idealizata despre mine... -Stii, sunt convinsa ca pana si defectele tale ma ajuta sa ma construiesc. -Ah, da? -De exemplu, esti lenes. Asta ma enerveaza, dar invat sa fiu rabdatoare. -Si eu invat sa te iubesc cu defectele tale, doamna nerabdatoare. Dar prefer calitatile.””
